despre-noi

Despre noi

Succesul înseamnă foarte multă muncă, dar și determinarea de a nu ceda în fața obstacolelor. Pentru firma timișoreană GAUSS, drumul a început acum 25 de ani de când a fost înființată, ajungând acum să fie lider național printre companiile care oferă servicii de topografie, cadastru, geodezie sau GIS în România. Seriozitatea și profesionalismul a făcut ca portofoliul de clienți al firmei să crească de la an la an, iar numărul proiectelor strategice în care compania este implicată să se înmulțească, de asemenea.

Specialiștii, arma secretă!
GAUSS, lider național în momentul de față în topografie, geodezie, cadastru și sisteme informatice geografice, a fost înființat în 1992, impunându-se încă de la început prin serviciile oferite cu seriozitate. În momentul de față echipa este formată din peste 170 de specialiști: ingineri, tehnicieni topografi, specialiști IT și personal administrativ experimentat și profesional. Compania s-a extins în proiectarea instalațiilor în domeniul petrolifer, construcțiilor civile și industrial, drumuri și poduri, a rețelelor de telecomunicații etc, iar investiția permanent în tehnologie reprezintă o prioritate. De la 130 de stații de lucru de ultimă generație, la echipamente de scanare și imprimare, aparatură topografică, soft-uri topo și, de ce nu, mijloacele de transport auto, toate au dus către un singur rezultat – satisfacția clientului.

Domeniul de activitate al companiei s-a diversificat, astfel că serviciile au primit, continuu, și valoare adăugată. GAUSS executa lucrări topografice în scopul întocmirii planurilor de situație, a celor topografice și cadastrale, trecând ulterior și la suport informatic de baze de date cadastrale, sisteme GIS, aplicații de management flotă auto și navigare, precum și dezvoltarea unui departament de proiectare.

Proiecte de succes
GAUSS a fost implicată și în proiecte importante din zona Banatului, cum ar fi întocmirea documentației pentru cele peste 4000 de sonde și terenuri petroliere ale SNP Petrom, Schela Petrolieră Timișoara, la care se adaugă realizarea tuturor tipurilor de documentații cadastrale pentru obiectivele OMV Petrom. Printre proiectele de success se află și identificarea traseelor conductelor subterane din patrimonial CONPET SA, atunci când a fost realizată detecția subterană și s-au făcut măsurătorile topografice pentru o lungime totală de peste 4.000 km de conducte îngropate.

Printre proiectele duse la bun sfârșit se numără și inventarierea terenurilor din administrarea Agenției Domeniilor Statului, atunci când au fost realizate măsurătorile topografice, baza de date GIS și înscrierea în Cartea Funciară pentru aproximativ 600.000 ha. Cu siguranță, de menționat este și realizarea bazei de date GIS pentru Sistemul de Identificare al Parcelelor Agricole, în beneficial Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), adică o bază de date cu terenuri agricole pentru o suprafață de aproximativ 57.000 de km2. Tot pentru APIA au fost controlate, începând din anul 2007, prin teledetecție, cererile de plată pentru un număr de aproape 1.000.000 de fermieri, adică o suprafață de aproape 280.000 de km2.

Numele clienților spun foarte multe despre capacitatea și modul de realizare a proiectelor de către GAUSS: OMV PETROM SA, Nabucco International, Telekom România, Compania Națională de Transport Energie Electrică SC Transelectrica SA, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și nu în ultimul rând primăriile unor orașe importante din România, Timișoara, Caransebeș, Alba Iulia, Reșița sau Băile Herculane.

În urma colaborărilor, GAUSS a obținut performanța de a se afla pe primul loc în topul firmelor de succes din domeniul ”Servicii profesionale și Outsourcing”.

GAUSS a devenit un reper important în domeniul topografiei și al cadastrului din România, și a reușit performanța de a exporta expertiza sa și în alte state europene.